Un cadou pentru fiecare tip de șef

Când vine vorba despre viața în companii, nimic nu pare mai dificil decât să alegi cadoul potrivit de ziua șefului. Ocazia, vârsta, personalitatea lui, tipul de leadership și chiar tipul companiei contează. I wonder te ajută nu doar cu idei originale, ci și să pui la cale surpriza potrivită, în funcție de personalitatea șefului /șefei. Nu de alta, dar nimeni nu-și permite o gafă în acest domeniu!

Mai mult, alegând cadoul cu ajutorul iwonder.ro, veți susține un copil în lupta împotriva unei boli nemiloase.

 

Cadouri pentru un șef creativ
Chitara I wonder a fost semnată de o serie de artiști celebri

Un șef creativ este poate cel mai greu de mulțumit, dar nu și dacă ajutorul vine de la iwonder.ro. Îl puteți impresiona cu o chitară plină de autografe sau oferindu-i întâlnirea cu trupa preferată de rock sau pop. Cu adevărat originală este experiența byron, care presupune însă un tur de București.

Cadouri pentru un șef expansiv

Dacă nimic nu-i place mai mult decât să fie în centrul atenției, nu este șeful ideal, dar merită un cadou. Măcar o dată pe an, de ziua lui. Îi veți mulțumi orgoliul cu o ședință foto profesionistă al cărei rezultat poate fi chiar apariția pe coperta unei reviste celebre precum Viva sau Elle (ediție limitată).  Va petrece câteva ore cu un fotograf, un stilist, un make-up artist și un hairstylist care vor gravita în jurul său. La final, va primi fotografiile și se va simți ca un star adevărat.

Cadouri pentru un șef sportiv

 

Competiția e în sângele lui/ei, altfel nu ar fi ajuns șef/șefă. Așa că cel mai probabil are un sport preferat sau măcar idoli în domeniu. Îl poți ajuta să-i întâlnească și să facă schimb de „experiență' cu ei în cadrul unei experiențe pline de inspirație. Nimic nu se compară cu entuziasmul sportivilor care vă vor inspira și pe voi ca echipă.

Ai de ales între o întâlnire cu echipa de baschet Steaua, un antrenament cu Andrei Roșu, cu Elisabeta Lipă sau Horia Tecău! O variantă mai puțin cuminte și plină de adrenalină poate fi o oră de condus sportiv alături de nimeni altul decât Mihai Leu! Doar la „condus' se pricepe orice șef, dar nu și la condus sportiv…

Cadoul pentru cel mai bun șef
Costumul Simonei Halep

Aici alegerea este simplă: celei mai bune șefe nu i se potrivește decât costumul purtat de numărul 1 mondial în tenis feminin: Simona Halep! Costumul Adidas a fost purtat în prima parte a anului 2016, la turnee precum Madrid și Miami. El este semnat de sportivă și reprezintă o piesă de colecție unică.

Varianta masculină a cadoului pentru cel mai bun șef este, desigur, o rachetă de colecție semnată de Ilie Năstase ! Au existat 13 modele de rachete Adidas care au purtat numele celebrului jucător. Aceasta face parte din seria 'Ilie Năstase' din 1975, unul dintre cei mai buni ani din cariera tenismenului, cel în care acesta aducea acasă trofeul de la US Open și cupa Turneului Campionilor. Acest obiect vine însoțit de autograful marelui tenisman și de husa originală Adidas.

Cadouri pentru un șef modest
cadouri de nuntă
Camasa semnata de Chris Noth

Există variante inedite chiar dacă șeful (sau bugetul vostru) este mai modest. De pildă, o cămașă cu autograful lui Chris Noth (Sex and the City), care poate fi oferită atât unei doamne, cât și unui domn. Sau un mesaj motivațional sau amuzant realizat din 12 brioșe spectaculoase de la Cupcake Philosophy ori un bax de bere personalizat, de asemenea, cu un mesaj ales de voi.

Iar dacă șeful/șefa au personalități unice și sunt atât de pretențioși încât tot nu știți ce să alegeți, puteți apela la sfatul I wonder care va veni cu idei adaptate. Nu facem minuni, dar le ajutăm să se întâmple!

Indiferent de alegere, toată lumea va aprecia că gestul vostru va salva viața unui copil. Asta se întâmplă doar dacă apelați la platforma iwonder.ro pentru a-l surprinde. Banii rezultați astfel merg către copiii bolnavi, prin Fundația Ringier.